Centrul Cultural Clujean organizează Programul de formare Mediere Culturală+, un parcurs de dezvoltare profesională dedicat mediatorilor culturali care doresc să își consolideze competențele și să dezvolte practici relevante de lucru cu publicurile. Programul propune un parcurs care cuprinde un curs, sesiuni de mentorat, vizite de studiu și realizarea unor proiecte pilot de către participanți.

 

În program pot participa mediatori culturali din diferite etape ale dezvoltării profesionale, din țară și din Cluj, interesați să contribuie la creșterea accesului și participării la cultură prin mediere și implicare a publicului.

 

Prin mediator cultural înțelegem orice persoană care facilitează relația dintre public și cultură, artă sau educație. Programul este deschis atât celor care se identifică explicit ca mediatori culturali, cât și celor din profesii conexe – educatori culturali, artiști cu activitate pedagogică, facilitatori, educatori muzeali, ș.a. – cu condiția să aibă un rol activ în relația cu publicul, în zona de pedagogie, educație sau artă, indiferent de contextul în care lucrează – instituție publică, organizație, școală, proiecte individuale sau colective.


Curs

Mentorat

Vizite de studiu

Proiecte pilot

Calendar

Cluj în Rezidență este un program de susținere a artiștilor locali, ajuns la a treia
ediție, care a sprijinit deja 37 de rezidenți în edițiile anterioare. Programul își propune
să stimuleze creația și producția artistică, să încurajeze colaborarea în rândul
mediului artistic clujean, să faciliteze vizibilitatea artiștilor în comunitatea locală și să
creeze un cadru pentru experimentarea de noi forme de exprimare și expunere artistică.

Proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca.

Calendar

Apel deschis
18.06.2025 - 13.07.2025
Q&A despre portofolii
30.06.2025
Jurizare
14.07.2025 - 18.07.2025
Anunț câștigători
19.07.2025
Contractare
21.07.2025 - 24.07.2025
Rezidență
24.07.2025 - 17.11.2025

Fă cunoștință cu rezidenții noștri!

WhatsApp Image 2025-07-30 at 09.40.13
Alexandra Mocan
Info
WhatsApp Image 2025-07-30 at 09.41.02
Ioana Hogman
Info
WhatsApp Image 2025-07-30 at 09.42.15
Alexandru Ștefan Murariu
Info
WhatsApp Image 2025-07-30 at 09.45.14
Catrinel Săbăciag
Info

Centrul Cultural Clujean organizează Programul de formare Mediere Culturală+, un parcurs de dezvoltare profesională dedicat mediatorilor culturali care doresc să își consolideze competențele și să dezvolte practici relevante de lucru cu publicurile. Programul propune un parcurs care cuprinde un curs, sesiuni de mentorat, vizite de studiu și realizarea unor proiecte pilot de către participanți.

Program cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. 

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.


Proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca