Apreciere și reciprocitate: cum pot relațiile și comunitatea defini starea de bine?

Atelier susținut de Asociația REPER21

 

Puterea democratică, în societățile noastre occidentale, are la temelie promisiunea „bunăstării” cetățenilor. Dar care este semnificația pe care o atribuim acestui concept? Și care este capacitatea mediatorilor culturali să o (re)negocieze? Atelierul oferă mediatorilor culturali ocazia să își dezvolte o perspectivă nouă asupra conceptului de bunăstare, născut din matricea culturală occidentală și difuzat astăzi la scară globală. Participanții vor fi puși în situația să perceapă, analizeze, renegocieze valorile și principiile bunăstării noastre, occidentale, adoptând un punct de vedere exterior – cel al „Buen Vivir-ului”, concept care a luat naștere din matricea culturală a comunităților precolumbiene și s-a difuzat în societățile naționale ale Americii Latine. Făcând experiența acestei descentrări, mediatorii culturali vor putea reflecta mai bine, altfel asupra relativității unor valori și norme culturale care stau la baza puterii politice în societatea noastră.

marți, 29 octombrie 2024
10:00-12:00
Echipă și invitați
Ana-Maria Marinescu-Pălăduș
vezi bio
Bogdan Gioară
vezi bio