Cum ar arăta o hartă a creatorilor de conținut culturali din România? Ce ingrediente ajută conținutul cultural să “spargă bula” și să ajungă la cât mai mulți oameni pe rețelele de socializare? Ce unelte gratuite de editare foto-video pot folosi lucrătorii culturali pentru a-și promova mai ușor munca?

 

În cadrul atelierului “Cultura în trending”, care se va desfășura online, Ruxandra Gîdei (4fara15) va răspunde la aceste întrebări, pornind de la propria experiență de creatoare de conținut cultural și de la exemple relevante din spațiul digital (românesc, dar nu numai).

 

A doua parte a atelierului va fi practică; participanții vor fi împărțiți în echipe mici și vor putea alege între două activități:
a. Să editeze un videoclip în programul gratuit CapCut, ghidați, pas cu pas, de Ruxandra
b. Să construiască un concept de campanie, de la idee și storytelling, până la realizarea unui posibil plan de promovare online.

 

Fie că vrei să înveți să pui pe foaie un plan de comunicares sau vrei să înțelegi cum să lucrezi în CapCut, vei avea ocazia să te familiarizezi cu instrumente de lucru concrete și idei aplicabile
imediat.
Atelierul este potrivit pentru începătorii în promovarea ori consumul de conținut cultural pe rețelele de socializare.

Îți recomandăm să te conectezi de pe un laptop/PC.

Înscrierile sunt GRATUITE, pe bază de rezervare, și sunt deschise până miercuri, 5 noiembrie, la ora 23:59. După înscriere, vei primi un mesaj de confirmare, iar înainte de eveniment, va ajunge la tine, în Inbox, link-ul Zoom de conectare. 

Joi, 6 noiembrie 2025
16:00 - 18:00
Zoom
Speakeri și invitați
Ruxandra Gîdei
Ruxandra Gîdei
vezi bio
Raluca Iacob
Raluca Iacob
vezi bio