Cu acest atelier Mediere Culturală+, aducem în discuție experiența unui an Capitală Europeană a Culturii din perspectiva incluziunii. Cum se construiește, pas cu pas, accesul la cultură pentru publicuri care întâmpină numeroase obstacole și bariere în participarea la experiențe culturale? Și ce putem face pentru ca prezența lor să fie o parte firească a vieții culturale a unui oraș?
Invitata întâlnirii este Teodora Borghoff, care a coordonat programul cultural în faza de start-up a candidaturii pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii, iar, în perioada 2021-2024, a făcut parte din echipa curatorială cu rolul de expert incluziune și relații comunitare. Teodora va prezenta cadrul general, abordarea sistemică, dar și exemple concrete de activități incluzive derulate în cadrul Programului Timișoara 2023. Pornind de la aceste exemple, participanții vor avea ocazia să reflecteze la propria practică și să imagineze „rampe” spre publicuri noi, într-un exercițiu practic, de grup, gândit pentru a transforma exemplele discutate în pași aplicabili propriilor proiecte.
Un program precum Capitala Europeană a Culturii operează la scara unui întreg oraș, iar studiul de caz Timișoara 2023 arată cum accesibilizarea poate fi integrată chiar în infrastructura unui program de mare anvergură, atât cea materială (rampe, signalistică, spații), cât și imaterială (procese, oameni, relații), devenind parte din ADN-ul programului.
Gazde: Raluca Iacob & Corina Bucea
Facilitatori
Proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea revin în întregime beneficiarului finanțării.
Proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consilului Local Cluj-Napoca.