Modul1_Corina-Suteu-1-1

Corina Șuteu: “Creativitatea este la fel ca biodiversitatea, la fel de necesară. Noi trebuie să readucem creatorul în mijlocul procesului decizional”

37 de profesioniști din sectorul cultural au participat la primul modul al programului de formare și mentorat din cadrul Academiei Schimbării, facilitat de Corina Șuteu, directorul cursului. Cursanții s-au familiarizat pe parcursul celor trei zile de atelier cu cele mai importante evoluții și provocări pe care sectorul cultural le-a avut în România în ultimii 30 de ani.
Modulul introductiv a oferit o contextualizare a etapelor de articulare a disciplinei managementului și politicilor culturale după 1990 în România, cu referințe la actorii cheie ai internaționalizării artelor, prin filtrul parcursului unei istorii profesionale individuale. Întâlnirea a abordat câteva subiecte importante: cum s-a dezvoltat domeniul cultural în România începând din anii ’90, necesitatea resituării culturii în centrul agendei publice în următoarele decade, importanța politicilor publice de susținere a culturii. Sesiunile intense au oferit ocazia, de asemenea, dialogului despre provocările muncii în domeniul cultural, trecând prin parcursul profesional pe care Corina Șuteu l-a împărtășit cu participanții.
group-picture-2
Corelarea dintre administrație (ca instrument) și caracterul atât de particular al creației, ca activitate umană inovatoare, este o conexiune esențială în dezvoltarea unei strategii culturale care să deservească publicul, să îi ofere acces la diversitate și la neobișnuit. “Creativitatea este la fel ca biodiversitatea – la fel de necesară. Noi trebuie să readucem creatorul în mijlocul procesului decizional” (Corina Șuteu) Soluțiile de lungă durata vor există doar construind pe curajul de a ataca probleme sistemice, însă dăinuirea lor va ține de sănătatea frontului comun dintre profesioniștii din cultură, cetățeni și decidenți.
Cariera Corinei Șuteu a început în România: critic de teatru, apoi director al UNITER și a Theatrum Mundi (actualul teatru Metropolis), apoi a continuat în Franța (11 ani) și New York (7 ani), unde a dezvoltat o amplă cariera ca formator, inițiator și director de instituții și programe culturale, expert european și consultant în management și politici culturale.
Corina-Suteu_neutru
Corina Șuteu
director de curs, formator