Banner

Cum lucrezi cu cărțile în artă și pedagogie?

Atelier facilitat de Minitremu (Laura Borotea și Gabriel Boldiș)

De peste zece ani, Minitremu construiește un întreg ecosistem de resurse și practici la intersecția dintre artă și pedagogie critică: de la Minitremu Art Camp – tabără nomadă de artă contemporană pentru adolescenți, la Minitremu (Un)Learning Center din Timișoara, spațiu care găzduiește expoziții tematice, lansări de carte, proiecții, dezbateri publice, formări pentru profesori și un radio online. În centrul acestui ecosistem se află Biblioteca Minitremu – o colecție deschisă, construită în jurul pedagogiei critice, gândirii ecologice și rolului social și politic al artei. Funcționând ca o bibliotecă relațională, cărțile sunt puse „la lucru”, puse în dialog unele cu altele și activate prin expoziții, tabere, ateliere și cercuri pedagogice, formând constant noi constelații de idei și relații între artiști și profesori.

În acest atelier, propunem o incursiune în felul în care Minitremu lucrează cu cartea – ca resursă teoretică și ca pretext pedagogic. Vom vorbi despre cum se construiește o bibliotecă tematică pornind de la teme și curiozități de cercetare, despre cum pot fi activate cărțile în context educațional și despre rolul cărții în construcția unui conținut critic. Vom învăța din experiența concretă a Minitremu, în care resursele teoretice și practice ale bibliotecii devin punct de plecare pentru o reflecție comună asupra pedagogiei artistice, despre cum putem folosi aceste resurse în școală, în spațiul cultural sau în practica artistică.

Despre Minitremu
Minitremu este extensia educațională a duo-ului artistic Monotremu, format din Laura Borotea și Gabriel Boldiș. Fondată în 2013, asociația dezvoltă programe pentru copii și tineri, folosind procesele artistice ca mijloace de reflecție și exprimare critică.

Activitatea Minitremu a început în 2013 la Târgu Mureș, prin proiecte care au creat punți de legătură între comunitățile română și maghiară ale orașului. De-a lungul timpului, a dezvoltat un set de jucării modulare din lemn ce reinterpretează ansamblul sculptural al lui Constantin Brâncuși, o Carte de activități și colorat cu desene de Dan Perjovschi, o tabără gratuită de artă contemporană pentru adolescenți și tineri, completate de diverse programe și proiecte, și de activitatea didactică a Laurei Borotea, ce a introdus în mai multe licee opționalul de artă contemporană.

La zece ani de activitate, asociația a inaugurat la Timișoara Minitremu (Un)Learning Center – un spațiu deschis și colaborativ, în continuă transformare, care funcționează ca expoziție permanentă, bibliotecă publică, spațiu de lucru, agora și grădină. Minitremu a realizat proiecte alături de școli, licee și universități, în parteneriat cu instituții și organizații locale și internaționale: Magma, B5 Studio, Fabrica de Pensule, Reactor, Casa Tranzit, Salonul de Proiecte, tranzit.ro, Arhiva de Sunet, ABC Brussels, Galeria Națională Zachęta Varșovia. Au fost rezidenți la MeetFactory Praga și în cadrul programului Camp – Notes on Education, parte a documenta fifteen. Asociația a fost premiată la Cele mai frumoase cărți din România (2014) și la Gala premiilor AFCN pentru comunicare și mediere culturală (2019). În prezent, colaborează cu Casa Jakab Toffler, o inițiativă de activare comunitară din cartierul Fabric.

Atelierul va avea loc în data de 12 septembrie 2026, în intervalul orar 10.00 – 18.00, în Cluj-Napoca. Locația evenimentului este Qub, din incinta Bibliotecii Județene Octavian Goga.

Locurile sunt limitate, iar participarea se face în baza completării formularului de înscriere. În urma înscrierii vei primi un mesaj de confirmare a rezervării locului. Te rugăm, ca în cazul în care nu poți să ajuți să ne anunți cât de repede posibil pentru a putea distribui locurile libere către alte persoane interesate.

sâmbătă, 12 septembrie 2026
10.00 - 18.00
Qub, Biblioteca Județeană Octavian Goga