

Ediția a opta a Forumului Medierii Culturale abordează tema medierii culturale în contextul marilor evenimente dedicate artei contemporane: bienale, trienale, festivaluri de artă sau mari expoziții. Acestea joacă un rol strategic atât pentru deschiderea accesului publicului la cultură, cât și pentru susținerea ecosistemelor artistice și a teritoriilor care le găzduiesc.
Construite adesea în jurul unor teme de mare relevanță pentru prezent și ghidate de cercetarea curatorială, acestea reunesc artiști diverși, proveniți din contexte culturale și geografice diferite, și dezvoltă practici artistice experimentale sau implicate politic. În mod natural, marile evenimente sunt și printre contextele care acordă un loc central dezvoltării programelor dedicate implicării publicului divers, investind constant în mediere culturală, proiecte educaționale și inițiative de formare pe termen lung.
Încercarea de a surprinde, prin arta contemporană, pulsul lumii artistice și al societății actuale aduce provocări specifice în relația cu publicul, iar complexitatea artei contemporane face necesară acompanierea prin mediere culturală. Dincolo de furnizarea unor repere legate de context sau de discursurile curatoriale, medierea încurajează dezvoltarea unei interpretări personale a experienței artistice și recunoaște publicului un rol de co-creator. În acest context, rolul mediatorului cultural, alături de cel al curatorului, a crescut în importanță în ecosistemul cultural, contribuind la construirea unei relații mai directe și mai deschise între artiști, curatori și public.
În cadrul Forumului vom explora perspective practice și teoretice care pot oferi răspunsuri acestor provocări, prin ideile, experiențele și exemplele de bună practică prezentate de mediatori culturali, curatori, artiști implicați în mari evenimente de artă contemporană.
Înscrieri
Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile
Cui ne adresăm?
Cum se desfășoară
Timp de trei zile, pe agenda forumului se vor regăsi prezentări, discuții și ateliere pentru formarea profesioniștilor din sfera medierii culturale, completate de prezentări de carte și sesiuni de lucru interactive.
Sesiunile Forumului
Definire
în care introducem tema, definim teritoriul în care se plasează și introducem concepte și idei
Cadre
În care ne uităm la practici și contexte specifice în care se întâmplă medierea
Resurse
în care identificăm și împărtășim resurse concrete pentru medierea culturală
Competențe
în care discutăm despre cum poate fi susținută dezvoltarea profesională în domeniul medierii
Unde
Cluj-Napoca: Pavilionul Tinerilor din Parcul Feroviarilor, Qub, alte locații & online
Agenda completă a evenimentelor va fi disponibilă în curând. Rămâi aproape pentru noi detalii și planifică-ți participarea.
Deschiderea Forumului Medierii Culturale
Definire
Cadre
Resurse
Competențe
Resurse
Competențe
Atelier
susținut de Asociația REPER21
Atelier & tur ghidat
susținut de Marius Mornea
În curând, vom dezvălui întreaga lista a speakerilor invitați la Forumul Medierii Culturale 2025: scriitori, muzeografi, specialiști din biblioteconomie, lucrători culturali etc.
Co-curatoare: Corina Bucea și Raluca Iacob
Coordonatoare: Andreea Mercea
















