Cluj în Rezidență este un program de susținere a artiștilor locali, ajuns la a patra ediție. Prin acest program, ne propunem să stimulăm creația și producția artistică, să încurajăm colaborarea în domeniu, să facilităm vizibilitatea artiștilor în comunitatea locală și să creăm un cadru pentru experimentarea de noi forme de exprimare și expunere artistică.


În cadrul acestei ediții, au fost selectați 17 artiști și artiste care beneficiază de un onorariu de 12.500 lei brut / participant (ă), sumă care le permite să își dedice timpul procesului creativ și dezvoltării proiectului propus.


La finalul rezidenței, lucrările dezvoltate de artiștii selectați vor fi prezentate la Contemporar, în cadrul unei expoziții colective deschise publicului.


 

Selecția s-a realizat pe baza aplicației și a portofoliului artistic, acesta având un rol esențial în evaluarea parcursului și a practicii artistice a fiecărui candidat, conform Regulamentului programului Cluj în Rezidență.

Cum aplici.

Ce conține aplicația

Beneficii

Implementare

Desfășurarea rezidenței

Cluj în Rezidență este un program de susținere a artiștilor locali, ajuns la a treia
ediție, care a sprijinit deja 37 de rezidenți în edițiile anterioare. Programul își propune
să stimuleze creația și producția artistică, să încurajeze colaborarea în rândul
mediului artistic clujean, să faciliteze vizibilitatea artiștilor în comunitatea locală și să
creeze un cadru pentru experimentarea de noi forme de exprimare și expunere artistică.

Proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca.

Calendar

Apel deschis
18.06.2025 - 13.07.2025
Q&A despre portofolii
30.06.2025
Jurizare
14.07.2025 - 18.07.2025
Anunț câștigători
19.07.2025
Contractare
21.07.2025 - 24.07.2025
Rezidență
24.07.2025 - 17.11.2025

Fă cunoștință cu rezidenții noștri!

WhatsApp Image 2025-07-30 at 09.40.13
Alexandra Mocan
Info
WhatsApp Image 2025-07-30 at 09.41.02
Ioana Hogman
Info
WhatsApp Image 2025-07-30 at 09.42.15
Alexandru Ștefan Murariu
Info
WhatsApp Image 2025-07-30 at 09.45.14
Catrinel Săbăciag
Info
Vezi celelalte ediții Cluj în rezidență
Previous slide
Next slide