Forumul Medierii Culturale din 2025 aduce în prim plan literatura și rolul ei profund transformator în viața individuală și comunitară. De la perspectivele scriitorilor care îmbină creația cu educația, la programele organizațiilor dedicate popularizării lecturii și dezvoltării literației, până la biblioteca – spațiu de construire a comunităților, Forumul abordează lectura nu doar ca act individual de înțelegere a lumii, ci și ca mediu de deschidere spre celălalt. 

 

Forumul își propune să exploreze rolul literaturii ca resursă pentru medierea culturală și interculturală, iar lectura și practicile conexe de întâlnire cu cultura scrisă, ca acțiuni de emancipare personală și colectivă. În contextul actual, marcat de fragmentare socială și acces inegal la cultură, spațiile dedicate lecturii rămân un spațiu democratic și accesibil de întâlnire între oameni, idei și realități – un mijloc prin care cultura și educația se conectează cu comunitatea.

 

Programul include prezentări, discuții și ateliere formative dedicate profesioniștilor din medierea culturală care lucrează cu literatura, textul și lectura, alături de prezentări de carte și sesiuni de lucru interactive. Vom discuta despre rolul comunitar al bibliotecilor, despre relația scriitorilor cu școala și publicul tânăr, deschiderea culturală generată de programele și discursurile muzeale dedicate cărții. Vom pune în lumină capacitatea inițiativelor educaționale, mai ales cele bazate pe participarea activă a beneficiarilor, de a crea un acces mai larg la cultura scrisă și o relație mai profundă cu aceasta.

 

Forumul evidențiază potențialul acestor practici de mediere culturală de a facilita un acces mai echitabil la cultura scrisă și de a construi o relație profundă și emancipatoare între individ, comunitate și literatură.

Înscrieri

Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Cui ne adresăm?
mediatorilor culturali, muzeografilor și pedagogilor muzeali
educatorilor culturali
Cadrelor didactice, pedagogilor & educatorilor
bibliotecarilor
artiștilor, scriitorilor, managerilor culturali
studenților în domeniile literatură, arte, comunicare 
Cum se desfășoară

Timp de trei zile, pe agenda forumului se vor regăsi prezentări, discuții și ateliere pentru formarea profesioniștilor din sfera medierii culturale, completate de prezentări de carte și sesiuni de lucru interactive.

2022

Editia aniversara

2023

Editia speciala

2024

Editia aniversara

Sesiunile Forumului

Definire

în care introducem tema, definim teritoriul în care se plasează și introducem concepte și idei

Cadre

În care ne uităm la practici și contexte specifice în care se întâmplă medierea

Resurse

în care identificăm și împărtășim resurse concrete pentru medierea culturală

Competențe

în care discutăm despre cum poate fi susținută dezvoltarea profesională în domeniul medierii

Unde

Cluj-Napoca: Pavilionul Tinerilor din Parcul Feroviarilor, Qub, alte locații & online

Program

Agenda completă a evenimentelor va fi disponibilă în curând. Rămâi aproape pentru noi detalii și planifică-ți participarea.

Deschiderea Forumului Medierii Culturale


Definire

vineri, 10 octombrie 2025
15.00-17.00
Cuvintele dau sens realității, iar cititorii și scriitori mediază continuu între lumea interioară și cea exterioară. Prin cărțile pe care le împărțim și prin obiceiurile de lectură pe care le împărtășim, construim și deconstruim un imaginar colectiv, care pune bazele comunității. Noile creații, care implică micii cititori de la identificarea temei la scriere și apoi întâlniri cu autorii, dar și acele muzee care își asumă rolul de mediatori culturali și interculturali despre scriitori și literatură, inspiră noi practici de democratizare și promovare a culturii scrise și a lecturii.

Cadre

sâmbătă, 11 octombrie 2025
10.00-12.00
Bibliotecile reprezintă cea mai numeroasă și accesibilă infrastructură culturală în România, iar rolul acestei instituții a evoluat accelerat în ultimii 35 de ani, prin multe proiecte, programe și eforturi la firul ierbii. Munca bibliotecarilor acoperă roluri foarte diverse, în funcție de personalitatea locului, dar unul dintre rolurile care au primit o recunoaștere aproape unanimă în ultimii ani este cel de a contribui la crearea și consolidarea unor comunități în jurul unui serviciu public democratic și incluziv.

Resurse

sâmbătă, 11 octombrie 2025
13.00-15.00
Care sunt resursele necesare acțiunii de promovare a lecturii și literaturii? Dar pentru activarea rolului bibliotecilor de construcție de comunități în jurul culturii scrise? Punem lumină pe câteva formate de interpretare colectivă și creativă a literaturii, recomandări pentru construcția și amenajarea de biblioteci, propuneri de formare de competențe pentru a dezvolta competența literației și discursuri muzeale atractive despre scriitori și literatură.

Competențe

sâmbătă, 11 octombrie 2025
15.30-17.30
Competențele necesare pentru a promova rolul lecturii, al scrierii creative și al bibliotecilor în mediul rural nu sunt evidente și, din acest motiv, nu sunt adesea valorizate de către cei care iau măsuri de politică publică. Se pot întâlni competențele celor care mișcă educația și cultura la firul ierbii, cu responsabilitatea de a înțelege și de a lua măsuri potrivite, a celor cu putere de decizie la nivel societal?

Resurse

Ce practici bune ne ghidează să ne apropiem de lumea înconjurătoare?
miercuri, 30 octombrie 2024
14.00-16.00
Învățăm atunci când gândim și procesăm emoții, dar poarta poate fi prin sunet, prin atingere sau prin gust, nu doar prin văz și auz. Natura ne învață că flexibilitatea și căutarea constantă de resurse sunt chei pentru supraviețuire și dezvoltare, iar pentru artă, medierea culturală este o formă de explorare de noi sensuri și o altfel de învățare.

Competențe

Ce știu și ce nu știu cei care mediază natura dinspre știință sau artă?
miercuri, 30 octombrie 2024
16.30-18.30
Cei care am fost buni la biologie la școală ținem minte adesea multe denumiri ciudate și procese prin care lumea vie ne-a uimit și ne-a fascinat. Lumea artei impresionează și ea adesea, prin felul în care sunt conceptualizate curente și tendințe, cum sunt recunoscute unele lucrări și unii artiști drept valoroși.

Literatura pentru copii: cuvinte scrise împreună

Prezentare de carte și discuție

cu: Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Carmen Tiderle. Moderator: Victor Miron
vineri, 10 octombrie 2025
18:00 - 19:30
Am invitat trei autoare cunoscute pentru abordarea lor participativă și implicarea în comunitate, pentru a ne prezenta câteva dintre cărțile care au apărut din implicarea copiilor în procesul de creație. Cum se combină creația autoarelor de literatură pentru copii cu practica lor pedagogică? Care este valoarea contaminării surselor artistice cu fragmente, situații și idei propuse de copii?
Intrare liberă

Atelier pentru comunitatea de practică

Cu: Maria Kovács, Asociația Toți Copiii Citesc
Atelier practic facilitat de echipa Qub (Andrada Balmez, Amalia Vincze, Alexandra Grapini)
joi, 9 octombrie 2025
16:00 - 19:00
În încălzirea pentru Forumul Medierii Culturale, vă invităm la un atelier introductiv dedicat comunității de practică – bibliotecari, pedagogi, cadre didactice, autori și mediatori invitați la Forum.Ne propunem ca în cadrul atelierului să ne cunoaștem, să aflăm mai multe despre practicile profesionale ale fiecăruia, să ne conectăm unii cu alții și cu tema Forumului, dedicat în acest an literaturii, lecturii și culturii scrise și celor care conectează și creează comunități în jurul acestora.
Atelierul este dedicat invitaților Forumului Medierii Culturale.

Lectura ca act public – Cum construim împreună o cultură a cititului în comunitate?

cu: Claudia Șerbănuță. Moderator: Ștefan Teișanu
vineri, 10 octombrie 2025
10:00 - 13:00
Întâlnirea este dedicată profesioniștilor care lucrează în jurul literaturii și culturii scrise – din biblioteci, muzee, instituții publice, organizații culturale, edituri și librării – cu scopul de a reflecta împreună asupra modurilor în care putem aduce lectura în centrul vieții comunitare și pe agenda publică.
Înscrierile la atelier sunt închise.
Speakeri

Corina Bucea

manager cultural

Raluca Iacob

manager cultural

Andreea Mercea

Coordonator proiecte culturale

Alex Moldovan

scriitor

Claudia Șerbănuță

cercetătoare

Raluca Selejan

La Două Bufnițe

Iulia Iordan

educator muzeal

Carmen Tiderle

scriitoare

Victoria Pătrașcu

scriitoare

Victor Miron

Cărțile pe Față

Solène Brunet

Bonjour Bébé

Sorina Stanca

Biblioteca Județeană Cluj

Petronela Bordeianu

Biblioteca Prichindeilor

Ioana Irinciuc

Biblioteca Metropolitană București

Mihai Lupu

EduCaB

Steli Grigore

EduCaB

Maria Gheorghiu

Asociația OvidiuRO

Georgiana Leșu

MNLR Iași

Octavian Popa

Boovie

Teodora Trișcă

profesor engleză

Brandi Bates

Citim Împreună România

Mariana Marian

Biblioteca Județeană Sălaj

Larisa Cherechianu

CititOra Roșia Montană

Irina Bălan

manager cultural

Maria Kovács

Asociația Toți Copiii Citesc