Lectura ca act public – Cum construim împreună o cultură a cititului în comunitate?
Vă invităm să luați parte la o întâlnire dedicată profesioniștilor care lucrează în jurul literaturii și culturii scrise – din biblioteci, muzee, instituții publice, organizații culturale, edituri și librării – cu scopul de a reflecta împreună asupra modurilor în care putem aduce lectura în centrul vieții comunitare și pe agenda publică.
În fiecare an, Forumul Medierii Culturale aduce laolaltă profesioniști cu practici aflate la intersecția dintre cultură și educație, creând un cadru de schimb, dialog și învățare pentru dezvoltarea medierii culturale în România. În 2025, Forumul aduce în prim plan literatura și rolul ei profund transformator în viața individuală și comunitară.
Cum putem transforma lectura într-o practică accesibilă, vie și relevantă pentru comunitățile din care facem parte? Cum putem aduce în lumina reflectoarelor lectura ca act public – în biblioteci, spații culturale, în spațiul public sau în școli? Cum putem lucra împreună, dincolo de granițele instituționale, pentru a crea o mișcare colectivă de promovare a lecturii și a serviciilor publice care prin lectură creează comunități?
Inițiem această întâlnire nu doar la pe un schimb de idei, ci și ca un pas către o colaborare mai amplă – ne dorim ca dialogul de la această întâlnire să devină punctul de plecare pentru o inițiativă comună între instituții, organizații și actori relevanți, dedicați promovării cărții și lecturii.
Evenimentul face parte din proiectul Studiotopia, finanțat de Uniunea Europeană.
Proiect finanțat de Ministerului Culturii, al Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.
Înscrieri la atelier sunt închise. Dacă doriți să participați vă rugăm să ne contactați pentru a vă anunța dacă sunt locuri care devin disponibile:
Corina Bucea – corina@cccluj.ro
Speakeri și invitați



