Untitled design (5)

Patrimoniul ca instrument de învățare – Mediere Culturală +

Joi, 14 aprilie 2022, a avut loc al doilea atelier organizat în cadrul proiectului 𝗠𝗲𝗱𝗶𝗲𝗿𝗲 𝗖𝘂𝗹𝘁𝘂𝗿𝗮𝗹𝗮̆+ cu o discuție la care au participat 25 de persoane, majoritatea profesori, dar și muzeografi și educatori muzeali. Aceștia au aflat cum se pot aprofunda elemente din programa școlară legate de știință, tehnologie, inginerie și matematică în muzee.

Atelierul a fost facilitat de Andreia Petcu, profesoară de științe și co-fondatoare a Asociației Learning by Teaching, și Aurelia Boriceanu, profesoară pentru învățământul preșcolar la Grădinița nr. 3 din Săcele, județul Brașov.

Participanții s-au familiarizat cu proiectul STIMescu la muzeu realizat anul trecut de către Asociația Learning by Teaching în parteneriat cu Muzeul Municipiului București și Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi. Prin acest proiect s-a încurajat colaborarea dintre școală și muzeu, prin activități ce au integrat educația formală cu patrimoniul cultural care poate fi valorificat prin ateliere educaționale.

Ținta era să împrietenim oameni și locuri scoțând în față Știința, Tehnologia, Ingineria și Matematica – practic STIM din STIMescu de aici provine. Mi-a plăcut că acest nume duce cu gândul și la stimă: stimă față de înaintașii noștri, stimă față de noi înșine, stimă față de cei cu care lucrăm: copii și părinți deopotrivă, a spus Andreia Petcu.

Colaborarea între cadrele didactice și educatorii muzeali precum și punerea în valoare a patrimoniului cultural în predarea științelor este un plus de care beneficiază în final elevii. În acest tip de inițiative este important modul în care profesorii se implică activ prin descoperirea de obiecte de patrimoniu cultural sau natural în jurul lor prin care să vorbească despre elemente legate de științe pe tot parcursului anului școlar. Andreia Petcu a remarcat că în perioada de pandemie „săptămana altfel” a devenit, de fapt, „școala altfel”. Metodele educative au trebuit să se adapteze, iar resursele de cunoaștere implicate să se diversifice.

Experiența profesorilor care s-au implicat este o sursă de învățare pentru realizarea de astfel de activități în continuare, iar Aurelia Boriceanu a prezentat câteva concluzii personale, de exemplu: „Este foarte important ca înainte de a demara un proiect să vizităm muzeul sau obiectivul de patrimoniu singuri. Am mers acolo [Muzeul Etnografic din Săcele] într-o zi de sâmbătă, am vorbit cu domnul documentarist, mi-a prezentat muzeul pe îndelete, a durat cam trei ore, i-am spus ce vârstă au copiii și am stabilit împreună obiectivele care pot fi realizate. Este un plus ca documentaristul, educatorul muzeal sau muzeograful să fie parte din proiectul nostru și să stabilim împreună ce dorim să facem”.

Citește aici mai multe informații despre atelier.

 

Seria atelierelor Mediere Culturală+ vine să completeze discuțiile și explorările teoretice, metodice și de politici din cadrul evenimentului Forumul Academiei Schimbării, cu o serie de întâlniri cu dimensiune practică puternică, în care explorăm modele de lucru, instrumente și proiecte care ne inspiră.